Mănăstirea Condrița

Mănăstirea Condrița, Condrița, Moldova
Claim
Flag

Listing Description

Mănăstirea Condrița este situată la marginea satului Condriţa, raionul Străşeni, la 25 km de Chișinău, pe rîuleţul Catargul. A fost ctitorită mai întîi ca schit, în anul 1783, de ieromonahul Iosif, venit de la Mănăstirea Căpriana. În anul 1918, schitul de călugări Condrița s-a separat de Mănăstirea Căpriana, devenind mănăstire de sine statatoare. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost ridicată între anii 1895-1897. Cam în aceiaşi perioadă au fost construite trapeza, chiliile, hotelul cu un nivel şi cerdacuri – galerii etc. Mănăstirea avea o incintă bine amenajată, înconjurată de un gard înalt. Ea dispunea de 61 de hectare de pămînt arabil. Era considerată una dintre cele mai bogate mănăstiri, avea odoare preţioase, icoane, lucruri care înfrumuseţau viaţa monahală şi o bibliotecă inedită, fusese un centru spiritual al Basarabiei. Prin anii ’37 la Condriţa era rînd pentru a intra ca ascultători. În anul 1946 o parte a clădirilor mănăstirii a fost dată pentru a se organiza aici Şcoala Profesională Agrară. În anul 1947 întreaga mănăstire a intrat în posesia şcolii. În anul 1960 a fost transformată într-o tabără de vară. În locul cimitirului mănăstirii vechi a fost ridicată o estradă, o mare parte a mormintelor a fost distrusă. Biserica mare de vară „Sf. Nicolae” a fost transformată într-un club, iar cea veche de iarnă, Adormirea Maicii Domnului – în depozit. Călugării au fost transferaţi la mănăstirile de la Suruceni şi Căpriana.

În 1993 mănăstirea a fost redeschisă şi s-au început lucrările de restabilire.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” are un plan dreptunghiular, 5 turle mici, ornamentale. Pronaosul a fost despărţit, iniţial, de naos printr-un perete, dar pe timpul mitropolitului Gurie Grosu peretele a fost dărîmat. La întrare s-a zidit o tindă. Pereţii bisericii sînt groşi de 1,2 metri, sub ea aflîndu-se un subsol. Tavanul bisericii are formă semicilindrică, in colţurile căruia sunt pictaţi cei patru Sfinţi Evanghelişti.

Fresca bisericii a rămas cea veche, pentru că a fost acoperită cu var şi s-a păstrat intactă. Fresca, restaurată în 1995, este realizată în stil rusesc. Răstignirea deasupra uşilor împărăteşti, cu cei 12 Apostoli, datează din secolul al XIX-lea şi a fost adusă din Mănăstirea Noul Neamţ după 1993, iar cele două icoane de pe catapeteasmă sînt aduse în anul 1995, de la Mănăstirea Căpriana.

În curtea mănăstirii se află o piatră veche, cu semnul crucii săpat pe ea şi o inscripţie ilizibilă. După părerea călugărilor, această piatră indică locul unde se afla vechea biserică de lemn, din secolul al XVIII-lea.

Near By Places

Similar Listings

Closed Now!

Satul Corbul

Republica Moldova

Conform legendei, pe Valea Corbilor trecea cîndva șleahul princ...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Suruceni

Republica Moldova

Mănăstirea Suruceni este situată la 25 de km de Chișinău, la...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Răciula

Republica Moldova

Mănăstirea Răciula este o mănăstire de maici din centrul Rep...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Hîrjauca

Republica Moldova

Mănăstirea Hîrjauca se află în preajma satului omonim din ra...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Hîrbovăț

Republica Moldova

Mănăstirea Hîrbovăț este situată pe valea rîului Ichel, î...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Hîncu

Republica Moldova

Mănăstirea Hîncu (Hâncu) este o mănăstire de călugărițe ...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Glinjeni

Republica Moldova

Construcția bisericii începe prin anii 1920–1922 – numită ...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Frumoasa

Republica Moldova

Mănăstirea Frumoasa (inițial Frumușica) este o mănăstire de...

Review coming soon
Closed Now!

Mănăstirea Căpriana

Republica Moldova

Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri...

Review coming soon
Closed Now!

Biserica din Goleni

Republica Moldova

Biserica cu hramul "Sfântul Nicolae" din Goleni datează din sec...

Review coming soon